Vorbim prea mult despre oameni și prea puțin despre Dumnezeu. Prea mult „material” în jurul meu, prea multă risipă de energie pentru supraviețuire. Iar Dumnezeu nu e aici, nu e în lupta asta.
Vorbim despre oameni dar nu-i cunoaștem. Despre ce mănâncă, ce îmbracă, ce mașini conduc și unde își fac vacanțele. Dacă, și pierdeți timpul pe social media, veți observa doar postări în care oamenii par fericiți. Nu spun că nu e bine să călătorim, să mâncăm sau să îmbrăcăm haine de calitate, dar de ce să arătăm lumii aceste lucruri? Care e scopul?
Vorbim despre oameni, admirăm sau invidiem în același timp.
„Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Mt. 22, 39). Dar pentru a-l iubi trebuie să-l cunoști.
În fuga asta, rutinată deja, nu ai timp să-l cunoști. Și nu îți mai iubești aproapele (uneori ți-e greu să te iubești și pe tine însuți, să te descoperi, să te cunoști). Îți e doar indiferent. Unde e Dumnezeu în ecuația asta? Unde ești tu dacă timpul tău e consumat cu admiratul aproapelui tău, cu admiratul omului?
Ce este omul dacă nu o carcasă de carne, o carcasă pe care o adumelci ca un animal de pradă?
Și Dumnezeu nu este aici. Pe Dumnezeu îl găsești când ești doar tu. E aici și acolo, acolo unde e inocență, bucurie, acolo unde nu există invidie și nici pizmă.
Florin Golban – 6 mai 2019