Îmi vine să cobor în stradă, să iau vântul de coarne și să dau cu el de pământ. Care vânt?
Băi, eu sunt născut în Bărăgan. Am luat în piept Crivățul! Urla, iarna, Crivățul ca dracu și te tăia la față. Aveam un salcâm în spatele casei, pupa ăsta iarna acoperișul…si n-am murit. N-a cazut mă pe casă, nici in ogradă, pe cotețele găinilor sau ale porcilor.
Tata avea șase guri de hrănit, noi-patru copii, el si mama. Acolo, la Dragalina, în inima Bărăganului crezi că nu ploua, nu tuna, nu fulgera? Bătea, băi băiete, vântul ca dracu, te lua pe sus. Dar tata mergea la muncă în fiecare zi, doar duminica o ținea de sărbătoare ca așa a lăsat Dumnezeu. Mergea săracu la muncă, ca avea puii de crescut.Îl biciuia vântul, îl uda ploaia, îl ardea uneori soarele…noi trebuia să creștem. Și au fost zile și ani frumoși. Noi, copii, alergam vântul și sărutam ploaia, luam soarele și ne spălam cu el pe față. Conviețuiam cu natura, o respectam.
Să știți că, de cele mai multe ori, cand era furtună, rămâneam fără curent electric – se întâmplă și acum la Dragalina. Citeam o carte la lumina lumânării. Si eram fericit/ fericiți.
Acum dăm coduri, galbene, portocalii, roșii. Vai, m-a picat ploaia, ce udă e…Mă bate vantul, brrrr…ce vânt. Arde soarele, e caniculă. Ce arșită!
M-am baricadat în casă. Am dat iama în magazin, am golit rafturile. Nu aveam nevoie de tot ce am cumpărat, dar am luat, să fie acolo. Și, cu telecomanda în mână, navigând pe facebook, mă lamentez, mă vait, îmi bag capul în…ca struțul. Stați, nu am unde îmi băga capul, nu am nisip. Poate găsesc pe google, facebook, instagram…
M- am luat cu vorba si nu mai bate vântul, nu plouă…
A trecut codul?
Și ce fericiți eram! 🙂