Privindu-i

cum stau
cuminți,
cu inimile cât
doi purici
gata să sară,
pe banca din
fața casei
privind
înspre capătul străzii

de acolo răsare Soarele,
ca o poartă lăsată deschisă

poate vin copii
și noi nu-i auzim
măi omule!
bate vântul
și duce vorbele departe
de urechile noastre

Privindu-i
dinspre capătul străzii
prin poarta lăsată deschisă
cum stau cuminți
așteptând
cu inimile
cât doi purici
gata să sară.

Acest articol a fost publicat în Poezii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.