***

nici o pasăre deasupra orașului
nici un nor nu taie cerul
la apus
albia râului
jumătate plină, jumătate goală

care picătură umple paharul?

În categoria Poezii | Lasă un comentariu

Dumnezeu privește pe furiș strada

între unsprezece și treisprezece
prin ordonanță militară
împărțim lumea

bătrâni sau mai puțin bătrâni
testați sau netestați
vii sau mai puțin vii

ieșim afară pe declarație

bătrânii își poartă speranța
trăgând cărucioare de piață

Cum o vrea Dumnezeu,
a spus tata

5 aprilie 2020

În categoria Poezii | Lasă un comentariu

Cel rămas

Nu despre lumină,
sau despre întuneric

Nu împart Timpul
nici zi, nici noapte

Doar cei rămași îți pot spune
ce poate face Omul,
ce nu, Face Dumnezeu

Cum își desenează el
Viața

În categoria Poezii | Lasă un comentariu

Lumea, încotro? Despre calm și responsabilitate.

Lumea, încotro?
Evit să mă mai uit la știri, după o anumită oră. Încerc să mă deconectez, să mă gândesc la lucruri frumoase, pozitive. Să citesc o carte, să ascult muzică. E un exercițiu util și îl recomand.
Omenirea trece printr-o criză profundă. Nu e prima, probabil nici ultima. Ar trebui să citiți Isaac Asimov, seria Fundația. Veți descoperi o radiografie a sociețății actuale.
Scriam despre criză. Da, este o criză, un puzzle format din mai multe crize. Criza refugiațior și criza provocată de coronavirus. Plus panica indusă de avalanșa de știri și reportaje.
Observ în jurul meu oameni, pe care îi credeam cerebrali, acționând sub impulsul emoției. Panica nu este o soluție, prevenșia da.
Într-adevăr, sunt oameni infectați cu coronavirus, spitale care și-au transformat secțiile în centre pentru internarea oamenilor infectați. Și recomandări ale autorităților. Recomadări ignorate de cei care dau buzna în magazine și golesc rafturile pentru a-și face provizii.
Trebuie să avem grijă de noi în perioada aceasta, nu pentru că am putea contacta acest virus, putem contacta orice virus, poate cel gripal, putem contacta orice boală. Și nu vom avea unde să ne tratăm. De aceea trebuie să o lăsăm mai moale cu mall-urile, cu barurile, cu restaurantele. Mâncați fraților acasă și mergeți să vă faceți strict cumpărăturile necesare.
Și nu mai răspândiți știri false.

În categoria Opinii | Lasă un comentariu

Despre coronavirus și responsabilitate

Cum am scris și pe facebook azi ” Nu obișnuiesc să scriu despre problemele sociale actuale. Probabil criza Covid-19, dacă este o criză, este provocată de lipsa de responsabilitate a oamenilor. Atât a lipsei de reacție a autorităților europene cât și a lispei de simț civic a cetățenilor. Sunt sigur că sunt cazuri, în țară, de oameni care s-au întors din Italia sau de pe alte meleaguri și nu au anunțat autoritățile( mai ales în zona rurală). Unii s-au autoizolat, alții nu. ”
De  ce abordez aici acest subiect și de unde a plecat ideea postării pe facebook? Discutam la telefon cu tatăl meu, care locuiește într-un sat din Bărăgan, și l-am întrebat dacă la ei sunt persoane care s-au întors recent din Italia sau din alte zone afectate de Covid – 19. Și da, chiar vis a vis de el locuiește o familie care s-a întors de 3 zile din Italia( nu a știut să-mi spună din ce zonă a Italiei) dar sunt izolați la domiciliu și le aduc rudele toate cele necesare și le lasă la poartă, fără a intra în contact cu ei. Respectiva familie a fost în vizită în Italia la o rudă care lucrează acolo, varianta cunoscută de tatăl meu. Curios să aflu dacă autoritățile au o situație a persoanelor care sunt sau s-au întors din zone de risc, am discutat cu cineva din administrașie și am aflat că toate cazurile sunt monitorizate de Direcția Județeană de Sănătate Călărași, primăria nu are competențe sanitare dar colaborează cu DSP Călărași, s-au făcut și se fac informări publice, discuții cu cetățenii, tot ce poate face administrația locală.
Până aici totul e ok, cât timp discutăm despre cetățeni responsabili, care anunță că au sosit din Italia, China, etc. și care sunt izolați la domiciliu. Dar ce facem cu cei care se întorc și nu declară, care se plimbă în voie,ies la cumpărături și intră în contact cu ceilalți, cei de acasă?
Nu ar fi bine ca guvernul să dea o ordonanță de urgență și să oblige autoritățile locale să facă o verificare, cel puțin în comunitățile unde se știe că sunt mulți români plecați să muncească peste graniță? Să se meargă din poartă în poartă, așa cum se merge în campania electorală. Poți folosi Poliția Locală și consilierii locali pentru această acțiune. Să se facă săptămânal.
Nu putem sta cu mâinile în sân și să-i aștepătăm pe dragii noștri compatrioți întorși acasă să vină și să anunțe că au sosit din Italia sai din alte zone și să respecte minimele reguli impuse de această situație. Nu o vor face. Nu cei care au fost sau sunt plecați și muncesc la negru, nu cei care și-au făcut repede bagajele și au fugit din Lombardia.
Situațiile de criză impun măsuri dure!

În categoria Opinii | Lasă un comentariu

Texte şi pretexte: Arta de a scrie haiku

 

 

 

 

 

 

 

 

În ediţia de sîmbătă, 7 martie 2020, a emisiunii Texte şi pretexte ne propunem, prieteni, să vă invităm la o incursiune exploratorie prin orizontul unei specii lirice particulare: haiku. Importată din tradiţia medievală niponă, poezia de tip haiku se referă, în forma sa clasică, la un poem de formă fixă, care presupune trei versuri scurte ‒ de cinci, şapte şi cinci silabe. În secolul al X-lea era o poezie comică, relaxantă, cu elemente de pitoresc, inclusiv de ordin erotic, un fel de gest al sacrilegiului amuzant sau expresia futilă a unei reverenţe ironice ratate. În vremea lui Matsuo Munefusa, zis şi Bashô, în veacul al XVII-lea, accentul se mută de la persiflarea naturii omeneşti asupra naturii ca atare, în forma kigo ‒ anotimpul, momentul zilei şi al nopţii, clipa, surprinse ca o celebrare a tot ceea ce există şi poate fi fixat într-o anumită fulguraţie a reacţiei pe care sufletul o poate avea. Despre această specie lirică teoreticianul literar francez Roland Barthes spunea: haiku ‒ arta conciziei. Iar un alt francez, maestrul yoga Henri Brunel, la rîndul lui poet de haiku, se întreba într-o carte dacă această specie nu reprezintă cumva o formă a înţelepciunii, fie una a nebuniei…

Invitatul nostru, poetul Florin Golban, se ilustrează cu asupra de măsură în această specie atît de specială. El ne va vorbi despre ceea ce înseamnă să scrii haiku în limba română, despre cum a fost primită această specie în lirica noastră, despre formele de coagulare a poeţilor de haiku din România şi, fireşte, despre cărţile şi proiectele sale editoriale.

În cadrul rubricii Respiro sportiv vom discuta despre efectele pandemiei de coronavirus asupra competiţiilor sportive naţionale şi internaţionale, cu-atît mai mult cu cît în acest an ar trebui să aibă loc Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo.

Fireşte, Concursul ediţiei face trimitere la un moment semnificativ din istoria naţională, de aceea vă propunem astăzi să ne amintim de faptul că în urmă cu 625 de ani, la 7 martie 1395 era încheiat tratatul alianţei dintre Mircea cel Bătrîn şi Sigismund de Luxemburg.

În cadrul rubricii Ora veselă vă invităm să ascultaţi un celebru moment umoristic din „Arhiva de Aur” a SRR, sceneta intitulată Armonia în căsnicie şi interpretată Stela Popescu, Radu Zaharescu şi  Coca Enescu.

Ilustrare vizuală: foto invitat, cu permisiunea acestuia, foto coperte, cu acceptul Editurii Pim, foto portret Mircea cel Bătrîn frescă aparţinînd Episcopiei de Argeş, foto portret Sigismund de Luxemburg atribuit lui Pisanello (sursa: wikipedia).

 

 

În categoria Poezii | Lasă un comentariu

CA SĂ GUȘTI UN HAIKU TREBUIE SĂ DEVII UN DEGUSTĂTOR VERSAT

Chiar și cei care citesc haiku e de crezut că o fac pentru a se bucura de ceea ce citesc, pentru a avea o satisfacție estetică majoră. O mulțumire, o plăcere aparte care ține de particularitățile acestui gen de artă lapidară cu mai puțini adepți decît literatura de factură occidentală.

Este greu de înțeles, cel puțin pentru mine, de ce o bună parte dintre cei care se cred și încearcă să se impună drept cunoscători ai genului eșuează lamentabil, înainte de a-și propune măcar să aprecieze gustul poemelor, în cîrcoteli formaliste făcute în virtutea unor reguli bigot-clasiciste. Reguli care, și dacă sînt bifate, nu reușesc să dea în niciun fel savoare unor compuneri fade, lipsite de tensiunea și de complexitatea apropourilor.

E bine să vorbim totuși de un poem:

toamnă tîrzie –
nepotul dogarului
spală putina

Florin Golban

De data asta, poemul are silabele canonice 5-7-5, are un cuvînt sezonal, iar atmosfera sa e una de o tristețe aparte care ar putea fi numită cu un prețios cuvînt japonez. Dar, în ciuda acestor constatări, comentatorii nu vor fi mulțumii și se vor ciondăni în continuare dacă e vorba de un haiku sau un senryu. Sau dacă nu cumva putina e și ea un kigo de toamnă și avem de a face, pleonastic, cu două kigouri.

La urma urmei, formularea este elegantă, succintă, fluentă, degajată, rezumată la doar șase cuvinte, înșiruite fără niciun fel de întortotocheri liricoide. În întregimea sa, simplu și fără să comenteze faptul sau să-i adauge accente afective sau ornamente poetice, textul constată ceva pe care ni-l propune ca pe o imagine perceptibilă. Cu acuratețea neutralității perfecte. Impresia dintîi realizează o minimă satisfacție, aceea a limpezimii laconice. De abia de acum încolo poate fi căutată însă consistența și complexitatea aluzivă care va fi sursa satisfacției estetice.

Există evident o juxtapunere. Una cochetînd totuși, peste întreruperea formală, cu o datare sezonală – toamna tîrzie. Este toamnă calendaristică și, după recoltare, în tîrziul ei, nepotul dogarului pregătește putina: o spală și o lasă la umflat și, poate, ca ucenic destonic al bunicului, va pune și papură între doage pentru a o etanșa. Este o imagine grăitoare a prelungirii vieții patriarhal-preistorice, a meseriei perpetuate din tată-n fiu în familie, a economiei domestic autarhice care pregătește produsele conservate pentru iarnă. O imagine modestă care creează însă o atmosferă a satului care stagnează indefinit.

Toamna tîrzie, sintagmă suficient de scurtă aleasă cu grijă pentru a-i permite să vibreze de mai multe înțelesuri virtuale, derapează ușor spre toamna tîrzie a unei epoci rurale cam istovite. Poemul are, lucru absolut firesc și necesar pentru un haiku, și un înțeles alegoric, în toamna asta, nepotul spală fără tragere de inimă putina și e pregătit s-o facă și la figurat, să o întindă cît de curînd către orașul care-i oferă un trai mai ispititor măcar.

Fără aparent nevinovata cochetărie cu datarea la propriu, fără o sintagmă predispusă la derapaj semantic, fără o expresie abil aleasă – spală putina, poemul n-ar exista și nici satisfacția cititorului care a consimțit interactiv, conlucrînd cu autorul, la sugestiile poemului. Poemul n-ar exista în autenticitatea sa de obiect estetic care provoacă o bucurie specifică cititorului. Ar fi doar o cochilie de artizanat fără viață. O făcătură bine bibilită cu o etichetă pretențioasă și un preț umflat fără rost. Care n-are miez, gust, savoare.
*
E adevărat, poate că a comenta și a aprecia poemele în funcție de conținutul lor, de procedeele și tehnicile de compunere, înseamnă nu doar a face o analiză mai profundă și mai subtilă a lor ci și a folosi și a elabora instrumentele necesare pentru o asemenea întreprindere. Ea este însă mai utilă nu doar pentru evaluarea mai obiectivă a poemelor ci și pentru a le înțelege mai bine și a-ți forma un gust mai adecvat al lor în cunoștință de cauză. Un gust mai rafinat care aduce bucurii mai mari cunoscătorului și îl face pe autor să fie mai conștient de modalitățile pe care le folosește deja sau pe care le poate aborda în viitor pentru a scrie haiku.

Corneliu Traian Atanasiu, Autori de haiku din România

În categoria Recenzii | Lasă un comentariu

Lansare volum Hotel cinci stele, Muzeul Național al Literaturii Române, 1 Noiembrie 2019

În categoria Poezii | Un comentariu

Nimic despre poezie

Am câteva teme despre care aș vrea să scriu, câteva termene limită, aș spune cu temă dată. Proptit pe scaun, cu ochii ațintiți în monitor. Degetele abia ating tastatura.
La TV știri, despre cum se negociază viitorul nostru. Și pe ce sume…
Nu tu proză, nu tu poezie, nu tu o idee cât de mică pentru un haiku.
Iohannis, Dăncilă, atentat în Germania…Îmi zgârie auzul.
Sunt prea obosit după o zi de muncă. Obosit de rutină.
Iar nu mai scriu nimic. Rămâne doar vestea unei mențiuni câștigate la un concurs internațional de haiku.

În categoria Jurnal | Lasă un comentariu

haiku

after the storm—
playing hopscotch
among the blossoms

International
Honourable Mentions

2019 Winning Haiku

În categoria Poezii | Lasă un comentariu