CA SĂ GUȘTI UN HAIKU TREBUIE SĂ DEVII UN DEGUSTĂTOR VERSAT

Chiar și cei care citesc haiku e de crezut că o fac pentru a se bucura de ceea ce citesc, pentru a avea o satisfacție estetică majoră. O mulțumire, o plăcere aparte care ține de particularitățile acestui gen de artă lapidară cu mai puțini adepți decît literatura de factură occidentală.

Este greu de înțeles, cel puțin pentru mine, de ce o bună parte dintre cei care se cred și încearcă să se impună drept cunoscători ai genului eșuează lamentabil, înainte de a-și propune măcar să aprecieze gustul poemelor, în cîrcoteli formaliste făcute în virtutea unor reguli bigot-clasiciste. Reguli care, și dacă sînt bifate, nu reușesc să dea în niciun fel savoare unor compuneri fade, lipsite de tensiunea și de complexitatea apropourilor.

E bine să vorbim totuși de un poem:

toamnă tîrzie –
nepotul dogarului
spală putina

Florin Golban

De data asta, poemul are silabele canonice 5-7-5, are un cuvînt sezonal, iar atmosfera sa e una de o tristețe aparte care ar putea fi numită cu un prețios cuvînt japonez. Dar, în ciuda acestor constatări, comentatorii nu vor fi mulțumii și se vor ciondăni în continuare dacă e vorba de un haiku sau un senryu. Sau dacă nu cumva putina e și ea un kigo de toamnă și avem de a face, pleonastic, cu două kigouri.

La urma urmei, formularea este elegantă, succintă, fluentă, degajată, rezumată la doar șase cuvinte, înșiruite fără niciun fel de întortotocheri liricoide. În întregimea sa, simplu și fără să comenteze faptul sau să-i adauge accente afective sau ornamente poetice, textul constată ceva pe care ni-l propune ca pe o imagine perceptibilă. Cu acuratețea neutralității perfecte. Impresia dintîi realizează o minimă satisfacție, aceea a limpezimii laconice. De abia de acum încolo poate fi căutată însă consistența și complexitatea aluzivă care va fi sursa satisfacției estetice.

Există evident o juxtapunere. Una cochetînd totuși, peste întreruperea formală, cu o datare sezonală – toamna tîrzie. Este toamnă calendaristică și, după recoltare, în tîrziul ei, nepotul dogarului pregătește putina: o spală și o lasă la umflat și, poate, ca ucenic destonic al bunicului, va pune și papură între doage pentru a o etanșa. Este o imagine grăitoare a prelungirii vieții patriarhal-preistorice, a meseriei perpetuate din tată-n fiu în familie, a economiei domestic autarhice care pregătește produsele conservate pentru iarnă. O imagine modestă care creează însă o atmosferă a satului care stagnează indefinit.

Toamna tîrzie, sintagmă suficient de scurtă aleasă cu grijă pentru a-i permite să vibreze de mai multe înțelesuri virtuale, derapează ușor spre toamna tîrzie a unei epoci rurale cam istovite. Poemul are, lucru absolut firesc și necesar pentru un haiku, și un înțeles alegoric, în toamna asta, nepotul spală fără tragere de inimă putina și e pregătit s-o facă și la figurat, să o întindă cît de curînd către orașul care-i oferă un trai mai ispititor măcar.

Fără aparent nevinovata cochetărie cu datarea la propriu, fără o sintagmă predispusă la derapaj semantic, fără o expresie abil aleasă – spală putina, poemul n-ar exista și nici satisfacția cititorului care a consimțit interactiv, conlucrînd cu autorul, la sugestiile poemului. Poemul n-ar exista în autenticitatea sa de obiect estetic care provoacă o bucurie specifică cititorului. Ar fi doar o cochilie de artizanat fără viață. O făcătură bine bibilită cu o etichetă pretențioasă și un preț umflat fără rost. Care n-are miez, gust, savoare.
*
E adevărat, poate că a comenta și a aprecia poemele în funcție de conținutul lor, de procedeele și tehnicile de compunere, înseamnă nu doar a face o analiză mai profundă și mai subtilă a lor ci și a folosi și a elabora instrumentele necesare pentru o asemenea întreprindere. Ea este însă mai utilă nu doar pentru evaluarea mai obiectivă a poemelor ci și pentru a le înțelege mai bine și a-ți forma un gust mai adecvat al lor în cunoștință de cauză. Un gust mai rafinat care aduce bucurii mai mari cunoscătorului și îl face pe autor să fie mai conștient de modalitățile pe care le folosește deja sau pe care le poate aborda în viitor pentru a scrie haiku.

Corneliu Traian Atanasiu, Autori de haiku din România

Acest articol a fost publicat în Recenzii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.